Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

MARAMUREȘ – Un ținut, o mie de povești. Expoziție de fotografie pe Coasta de Azur

octombrie 29 @ 18:30 - 22:00

Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației aduce pe Coasta de Azur expoziția de fotografie „MARAMUREȘ – Une terre, mille histoires” (Un ținut, o mie de povești), o incursiune vizuală în patrimoniul cultural și identitatea Maramureșului.

Expoziția face parte din componenta de identitate culturală a proiectului „România în povești vii – Limbă, tradiție și dialog cultural”, coordonat de dr. Anuța Pop și realizat de Asociația Vasile Tomoiagă, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română din Nisa, Consulatul General al României la Marsilia și Consulatul General al României la Lyon. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Prin intermediul imaginilor din fondul fotografic al Muzeului Maramureșan, publicul este invitat să descopere frumusețea și diversitatea patrimoniului maramureșean: arhitectura tradițională, gospodăriile și casele de lemn, portul popular, obiceiurile, oamenii și peisajele care definesc acest ținut.

Fiecare fotografie spune o poveste despre locuri, comunități și generații, păstrând vie memoria unei lumi în care tradițiile, valorile și identitatea culturală continuă să fie transmise mai departe.

Prezența expoziției la Nisa reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului Maramureșului în rândul comunității românești din Franța, dar și al publicului internațional, facilitând apropierea de cultura și tradițiile românești.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 29 octombrie 2026, începând cu ora 18:30, la Biserica Ortodoxă Română din Nisa.

Vă invităm să descoperiți Maramureșul prin imagini și povești care depășesc granițele geografice și păstrează legătura cu rădăcinile culturale.

Detalii

Organizatori

  • Muzeul Maramureșan
  • Fundatia Vasile Tomoiaga

Loc de desfășurare

  • Biserica Ortodoxă Română din Nisa
  • 26 - 34 Avenue Henry Musso
    Nice, 06100 France
    + Hartă Google