Strada Traian
La sfârșitul secolului al XIX-lea, actuala stradă Traian purta numele de Magyar utca. Cea mai veche referire la această stradă sub această denumire, pe care am identificat-o până în prezent, datează din 1888. În 1920, Magyar utca a devenit Strada Dorobanților. Bănuim că această denumire a fost aleasă datorită faptului că în Palatul Redut își avea sediul Cercul Militar. Dincolo de aceste denumiri oficiale, majoritatea locuitorilor acestei străzi nu erau maghiari și nu aveau prea multe în comun cu dorobanții români, astfel că sighetenii au continuat să o numească, cu sinceritate, Zsidó utca (Strada Evreiască), ceea ce era, de fapt.
În august 1931, la inițiativa lui Fried Abraham, membru al Delegației Permanente a Consiliului Comunal, sub conducerea ajutorului de primar Tiberiu Chiș, s-a aprobat, potrivit unor surse în unanimitate, schimbarea denumirii Străzii Dorobanților în Theodor Herzl.
În perioada 1940–1944, strada a purtat numele marelui pictor maramureșean Hollósy Simon. După tragedia Holocaustului, această „stradă a fantomelor”, în amintirea foștilor săi rezidenți, a primit numele de Strada Deportaților. Mai târziu, în perioada național-comunistă, când amintirea celor dispăruți s-a estompat, strada a fost redenumită Traian.
Majoritatea clădirilor de pe Strada Evreiască aveau două niveluri, iar la parter funcționau magazine și bodegi. În spatele fațadelor relativ îngrijite, în curțile interioare se aflau atelierele meșteșugarilor, depozite și birouri, iar mai în adâncul lor, departe de ochii lumii, trăiau familii numeroase, înghesuite în camere întunecoase și neaerisite.
Piața Centrală / Piața Libertății
Piața centrală a orașului a fost cunoscută de-a lungul timpului sub denumirile de Főtér (Piața Centrală), Elisabeta, Unirii, Horthy Miklós și Libertății. Până în 1932, aici a funcționat piața de alimente și tot aici se desfășura târgul săptămânal de vineri. Piața nu corespundea, din punct de vedere igienico-sanitar, cerințelor comerțului modern, iar, din punct de vedere estetic, tarabele improvizate, mizeria rămasă în urma târgului și, să nu mai vorbim de miros, dăunau imaginii orașului.
Cum spuneam și în volumul trecut, în anii 1932–1933 parcul a fost amenajat în timpul mandatului primarului Alexandru Balint și al prefectului Vasile Ilea. Acesta din urmă își descria opera astfel: „Tânărul parc dă orașului un aspect de stațiune balneară vara, când forfotește lumea pe aleele minunat luminate în jurul chioșcului muzicii militare, clădit în stil românesc.”
Chioșcul a fost ridicat pe locul monumentului Fecioarei Maria (astăzi aflat în fața Liceului „Taras Șevcenko”), monumentul fiind mutat în toamna anului 1932 în fața bisericii romano-catolice. Pentru programul muzical, Primăria contracta Fanfara Batalionului 10 Vânători de Munte, iar accesul în parc se făcea pe baza unui bilet de șezut, parcul fiind concesionat unui întreprinzător privat.
Strada Traian și Piața Libertății ↓
